Ceea ce privește oferta gastronomică al orașului Sovata și a zonei în care se află, putem afirma că vizitatorul poate să beneficieze de o ofertă largă și variată. Pe lângă oferta meniurilor generale, obișnuite se pot gusta mâncăruri și băuturi specifice microregiunii. Se poate spune că structurile de primire turistică asigură turistului condiții bune de cazare, dar și specialități culinare de calitate. Aceste specialități locale pot fi gustate aproape în toate restaurantele Stațiunii, dar și în restaurantele microregiunii.

De asemeni, turistul are posibilitatea gustării mâncărurilor locale și cu ocazia unor evenimente culturale și de agrement organizate la Sovata și în zonă. Aceste evenimente sunt: Zilele Lacului Ursu Sovata (organizată în fiecare an, la sfârșitul lunii mai), Festivalul Dovleacului din Sovata (organizată în fiecare an, la sfârșitul lunii octombrie), Festivalul Sarmalelor din Praid (organizat în fiecare an, în luna septembrie), Parada Baloanelor din Câmpul Cetății (organizat în fiecare an, în luna septembrie), serbarea zilelor comunelor din zonă (Sărățeni, Chibed, Praid, Corund). Programul acestor evenimente poate fi accesat pe internet.

 

Curs valutar

Prognoza meteo

TRAFIC WEB

434327
Astazi
Ieri
Saptamana curenta
Saptamana trecuta
Luna curenta
Luna trecuta
Toate
80
107
1056
382073
187
6361
434327

Your IP: 3.17.28.48
2024-05-02 16:52

Prețuri carburanți

Pentru detalii privind prețul carburanților, vă invităm să accesați următoarele site-uri:

http://www.pretbenzina.ro/petrom - Benzinăria PETROM (Sovata Str. Principală Nr. 119, Tel. 0372 - 484 029)

http://www.pretbenzina.ro/mol - Benzinăria MOL (Sovata Str. Primăverii Nr. 58, Tel. 0265 - 570 739)

Prețul carburanților comercializate la Benzinăria Sora Sovata puteți afla la numărul de telefon: 0365082019, 0752040446, sau personal la adresa: Sovata Str. Praidului Nr. 38